Month: January 2015

Licantropie

Strofa 1: Excesul de rațiune, în cazul bătrânului lup, este un pericol care îi amenință specia, aflată și așa pe cale de dispariție. Dar, visul se cuibărește bine în capul său și-l face mult mai tenace. În plus, așa cum ne învață Buffon, este unul dintre animalele cele mai dornice de carne și, deși a primit de la natură mijloacele necesare pentru a-și satisface această poftă și a fost înzestrat, într-un cuvânt, cu tot ce e trebuincios pentru a găsi, a ataca, a învinge, a prinde și a devora prada, adeseori aproape moare de foame. Lupul este din fire grosolan și laș, dar la nevoie devine ingenios și îndrăzneț. Totuși, rațiunea lui, depășind limitele oricărei rațiuni excesive, îl va împiedica să se raporteze rațional la preajmă, peisajul pădurii sau al satului tradițional.
Antistrofa 1: Lupul, luat de pui, se îmblânzește și el, dar nu se atașează niciodată, căci natura sa sălbatică e mai puternică decât educația.

Strofa 2: Adesea, îi vezi în plină noapte, sub lumina îngălbenită a lunii, așteptând marea transformare, urlând. Visează! Blana le cade, colții li se retrag, și-n locuri propice/într-o materie fertilă le înfloresc mâini și picioare
de om.
Momentul vulnerabilității maxime./Momentul când poate fi ucis./Momentul prielnic vânătorului.
Antistrofa 2: Needucatul, grobianul, inaccepatabilul, inumaul. Derrida: cruzime, criminalitate, a-fi-în-afara legii, a nu avea credință și lege,
iată ce caracterizează un lup! Pentru asta își merită soarta.
Nu iertați lupul singuratic. Ucideți!

Strofa 3: „Singura reformă reală este trezirea omenirii din visul despre ea însăși.” Cel mai bine, spusele lui Marx au fost înțelese de către Stalin. El cu ajutorul lui Hitler
(o subspecie ciudată de lup cu aripi, plisc și gheare de albatros)
au reușit marea trezire – așa ne place să credem. În loc de cap, ei s-au orientat spre piept. Acolo, exsită suflul, vocea. Să (în)locuim visul cu vocea, iată visul! Nașterea cuvântului. Și fiara va muri, ucisă de o fiară. Homo homini lupus, cu care Rousseau nu se împăca deloc. Însă, ferocitatea omului față de semenul său depășește tot ce pot face animalele, și în fața amenințării pe care ea o lansează întregii naturi, până și animelele carnivore se dau înapoi îngrozite. Dar însăși această cruzime implică umanitatea. Ea vizează un semen, chiar și într-o ființă din altă specie. Și când te gândești, dragă domnule Lacan, că lupul este un animal urâcios în toate ale sale, având o înfățișare josnică și sălbatică, cu un urlet înspăimântător, cu un miros nesuferit, o fire necinstită și obiceiuri feroce,
Antistrofa 3: un animal rău, vătămător când este viu și puțin folositor după moarte, doar pentru blana sa, nu de mare preț.

Strofa 4: Licantropia nu-i nimic altceva, decât o boală mintală. Omul imbecil și animalul sunt niște ființe ale căror acte și rezultate sunt aceleași în toate privințele, pentru că unul nu are deloc suflet, iar celălalt nu se servește în niciun fel de el; amândoi sunt lipsiți de puterea de a reflecta și n-au, prin urmare, nici înțelegere, nici minte, nici memorie, dar amândoi au senzații, simțire și mișcare.
Antistrofa 4: Hitler și Stalin ne-au arătat-o! Acum o știm.

Strofa 5: Omul-lup, cazul Sergei Pankeiev, sedus în copilărie de sora lui, numai cu doi ani mai mare, este un exemplu tipic de lup încăpățânat, pentru care trezirea nu funcționa decât sporadic, în perioade specifice. Marea păcăleală a fost prostia lui Sergei, folosită ca armă împotriva celebrului psihanalist, demonstrându-le, în același timp, lui Stalin și lui Hitler, motivul ratării misiunii lor. Prostia, iată visul!
Sergei vorbea, omul-lup nu știa să vorbească. Serghei a murit, omul-lup este nemuritor. Serghei era un om ca toți oameni, omul-lup era un lup ca toți lupii.
Antistrofa 5: Pentru a ucide bestia, învățați-o să vorbească! Atunci, va veni marea trezire.
Rămâne mereu o urmă de vis în afara visului./Rămâne mereu o urmă de tăcere în limbaj./Rămâne mereu o urmă de prostie în prostie.

Strofa 6: Derrida, același, ca-n-tot(dea una): Iar poemul, dacă așa ceva există, iar gândirea, dacă așa ceva există, țin tocmai de această im-probabilitate a suflului. Suflul rămâne însă, cel puțin la anumite viețuitoare, primul semn de viață dar și ultimul semn de viață, al vieții vii, viețuitoare, care viețuiește. Primul și ultimul semn de viață viețuitoare.
Antistrofa 6: Rațiunea animalului în exces: Fiți proști! Distrugeți limbajul! Distrugeți-L! Tot ce se scurge în afară e murdar. Lichidul, fie el roșu sau incolor, vizibil sau răsunător, e purtătorul acestor cuvinte pe care le condamnăm la moarte. Castrați-l!

Epodă: În cele din urmă, ca urmă, ultima suflare./Suflul sufletului. Of-ul. Bestia redată bestiei.

Advertisements

A Little Something about a Dream

karl marx2

Urma de pe urmă

În urmă n-o să lase nicio urmă,
De parcă urma ar putea să existe sub formă de urmă;
Nicio urmă este până la urmă o urmă fără de urmă.
Se va ivi pe undeva, de jur împrejurul nostru.
Nimic în afară, nimic înăuntru.

Dar când apusul se apropie, la o distanţă atât de mică încât poţi pune mâna pe el,
Roşeaţa lui se prelinge peste lumea plină de cioburi şi
Carne.

Pentru o clipă, nu se mai simte nimic. Se văd numai umbrele tremurând în lumina din ce în ce mai stinsă.