NATURĂ ABSTRACTĂ II

Masculinul ca formă abstractă nu există. Inexistenţa lui, în schimb, este susţinută de o imagine stabilă, ceea ce creează masculinul în opoziţie cu femininul. Acesta este un gest concret masculin, deci o ficţiune pură.

În ficţional, mereu pe orizontală a femininului nu duce la mereu pe verticală a masculinului. Însă prezintă mereu sesizabilul, adică masculinul în proces de observaţie de sine. Ca orizontală neîmplinită.

Verticalul se deschide şi ilustratorul poate uni punctele prin linii continue. Rezoluţia rămâne slabă, dar se creionează un contur.

Liniile se disting fin, cu toate că ochiul, deşi le vede, nu le poate percepe ca linii în abstract. Rămâne o reţea concretă numită pânză de păianjen, aşezată în poziţie verticală, şi în care acesta din urmă îşi prinde prada. Păianjenul şi pânza lipsesc din abstract, astfel încât, acolo, vom privi doar suprafaţa liberă.

 

2.1

Figura 2.1. Uneori, o linie verticală înmugureşte suprafaţa orizontală. Şi devine vizibilă. Ca mugur. Fiecare mugur ajută la creşterea unei rădăcini. Rădăcina striază. Apoi, vor răsări frunzele, iar suprafaţa se va umple de verde fără formă în abstract.

Punct invizibil. Păianjenul, grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă.

 

2.2

Figura 2.2. Verticala punctelor infinite, creată de maşină. Apare în abstract ca impostură. Ea delimitează două suprafeţe marcate de culori diferite. Acestea vor relua procesul înmuguririi până la înverzire. Niciodată invizibil pentru privire, deschide posibilitatea ficţiunii. Atunci, intervine din nou maşina şi extrage mugurii din orizontală către verticală. Ca lume a verticalei vizibile. Un fals.

Punct invizibil. Păianjenul, unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă.

 

2.3

Figura 2.3. Deplasarea este posibilă, doar ca fals, iar ficţiunea creează o astfel de posibilitate. Cea a mişcării. Etapele nu le putem distinge cu ochiul liber. Procesul apare ca instantaneu – o imagine în abstract a verticalei, poziţia finală. Presupunem că s-a deplasat pentru că urmărim istoria secvenţelor pe orizontală. Mii de păianjeni invadează, transparenţa casei lor lipicioase atrage. Ca un vis al verticalei. Inexistente. Latrodectus nu apare în imagine, dar în act devorează masculinul. În abstract, una din cele două culori s-a micşorat ca suprafaţă. Uneori, până la dispariţie.

Punct invizibil. Păianjenul, (la pl.) pânză de păianjen (1); păienjeniș

 

2.1

Figura 2.4. Re-. Eliminarea unei culori, prin falsă mişcare, provoacă revenirea la figura iniţială.

Punct invizibil. R., vezi figura 2.1.

Advertisements

Bolaño’s Luz Mendiluce Thompson

“Întâlnirea la Rosario nu e atât de minunată cum şi-o închipuise Luz. Claudia îi expune clar şi franc care sunt impedimentele pentru o relaţie mai strânsă între ele: ea nu e lesbiană, diferenţa de vârstă e considerabilă (le despart douăzeci şi cinci de ani) şi, în sfârşit, ideile lor politice sunt divergente, dacă nu chiar antagonice. << Suntem duşmance de moarte>>, îi spune Claudia cu tristeţe. Lui Luz această ultimă afirmaţie i se pare interesantă. (Că era sau nu lesbiană i se părea irelevant, dacă dragostea era adevărată. Iar vârsta e o iluzie.) Dar povestea cu duşmănia de moarte i-a trezit curiozitatea. De ce? Pentru că eu sunt troţkistă, iar tu eşti o fascistă de căcat, zice Claudia. Luz a trecut peste insultă şi a râs. Şi asta e o piedică? întrebă ea, topindu-se de drag. Da, este, spuse Claudia. Şi poezia? întrebă Luz. Poezia n-are prea mare importanţă la cum merg lucrurile în Argentina în ziua de azi, spuse Claudia. Se poate să ai dreptate, admite Luz, stând să plângă, dar se poate să te şi înşeli.”

Filling-in.Canto VIII

Natură abstractă I

Femeia ca formă abstractă este o imagine instabilă, la care linia aparent fixă se va deplasa pe oriziontală, cu câţiva milimetri pe zi. Insesizabil.

Mereu pe orizontală şi mereu insesizabil.

Verticalul, blocat de lipsa oricărui contur – niciun ilustrator nu poate să unească punctele prin linii continue. De aceea, rezoluţia verticalei este slabă, iar mulţimea punctelor tinde spre 0. Aici, instablilitatea este ne/însemnată, fără semnificaţie.

Linia, în schimb, are semnificaţii multiple. Semnificaţiile ei, datorate tocmai mişcării, asociază imagini infinte şi, astfel, totul se pierde. Linia devine fără semnificaţie.

 

Figura 1.1

1 copy

1. Uneori, pe suprafeţe, pot rămâne puncte libere. Acestea se inseră între linii şi participă la îmbogăţirea imaginii. Spaţiile create de linii, adică suprafeţele, sunt destul de largi, fiind astfel permisă inserţia oricărui punct.

Punct vizibil. Melcul, nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec.

 

Figura 1.2

2 copy

2. Punctul, deşi fix, pare că se mişcă datorită deplasării liniilor. Melcul se apropie de linii, fără să îşi modifice poziţia iniţială. Este un miracol al naturii – mişcarea statică. Asemenea vocii, sunet emis dintr-un punct, se mişcă sub formă de vibraţie.

Punct vizibil. Melcul, partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală.

 

Figura 1.3

3 copy

3. De asemenea, există şi o mişcare verticală posibilă, mişcare în spirală. Se pot crea goluri şi găuri, spaţii în adâncime, săpate în linii. În perspectivă. Însă, aşa cum am spus, pe verticală nu pot exista imagini, deci nu pot fi punct vizibile. Este nevoie întotdeauna de o maşină ca suprafeţele liniilor să poată fi perforate. Maşina nu face altceva decât să reproducă punct deja existent, să-l deplaseze prin înmulţire. Totuşi, pe verticală, înmulţirea nu este posibilă. Pe verticală nu există puncte vizibile. Maşina creează o verticală punctată, din suprafaţa liniilor. O verticală a punctelor infinite.

Punct vizibil. Melcul, organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație.

 

Figura 1.4

4 copy

4. Suprafaţa este o linie mult mărită. Atunci când un punct al ei poate fi observat cu ochiul liber, neasociat niciunei linii, ci doar suprafeţei acesteia, apare o zonă puţin mai mică decât o monedă. Dacă este stimulată, creează o senzaţie plăcută. Asta înseamnă că orice linie în mişcare are un anumit grad de sensibilitate, care nu poate deveni manifest(ă) decât prin identificarea punctelor fixe.

Punct vizibil. Melcul ca natură feminină, şuvițe de păr răsucite în formă de inelușe.

C.L.

Câteva cuvinte despre literatura celorlalţi. Dacă autorul nu este necesar literaturii, textul fiind liber de orice / oricine ar vrea să-l ia “în-proprietate”, în cazul criticii literare, problema se pune diferit. Prezenţa unui nume nu înseamnă luare în posesie, ci asumare a actului critic. În absenţa acestuia, acţiunea devine o simplă manifestare a laşităţii – schimbarea numelui, negarea gestului ca aparţinându-ţi ascunde în spate o teamă de pierderea unei poziţii, a unei imagini respectabile, a unui loc bine încălzit la care nu mulţi sunt dispuşi să renunţe. Sau poate că mai e şi altceva… Dar poate acest altceva, orice ar fi, să justifice neasumarea?

We can’t be L=A=N=G=U=A=G=E anymore!

ACŢIUNE:

Acţiunea pune semnul de egalitate între două verbe: a incrimina furtul este sinonim cu a legitima hoţia, ambele au acelaşi rezultat, consolidarea proprietăţii private.

REZULTAT:

We can’t be L=A=N=G=U=A=G=E anymore!

Eu, Dicţionarul explicative al limbii române, protestez! În numele numelor mele, protestez!

Noi, cuvintele bine explicate şi cu sens, ştim că: „Democrația înseamnă doi lupi și un miel care votează ce să mănânce la prânz.” Nu fi miel. Nu lăsa o gașcă de dislexici să-și confecționeze limbaje care să le legitimeze lumea. Încă mai poți controla ce vor deprinde copiii tăi când se vor uita la societatea din jurul lor. Protestaţi!

Noi, cuvintele bine explicate şi cu sens, am oscilat între a protesta în numele echipei sau fiecare în nume personal. Totuși, majoritatea a mers pe ideea acestui mesaj.

Noi suntem LIMBA. Proprietarii absoluţi ai realităţii.

marioneta 2

Let’s Dance!

Let’s dance! Cu câteva zile în urmă mi-a apărut în news feed un citat care spunea cam aşa: „În secret, chiar și cea mai înverșunată feministă admiră valorile tari, de vigoare paladină, ale naturii virile” (Sorin Lavric). Desigur, dincolo de disputele pe care le-a stârnit, previzibile într-o mare măsură, pe mine m-a făcut mai degrabă să-mi amintesc de-o întâmplare ciudată, pentru care nu am avut până acum o explicaţie, dar pe care afirmaţia domnului Lavric m-a ajutat să mi-o lămuresc într-o oarecare măsură. La vârsta de habar-nu-am (nu am putut niciodată să reţin zile, ore, ani etc.) am cunoscut o tipă simpatică, aş putea zice, însă în ciuda acestui fapt trăia mai mult singură, nu putea avea relaţii de niciun fel, prietenie, love sau altele gen. Adică o neputinţă pe bune, nu fandoseli de retragere în singurătate. Ea îşi dorea cu toată fiinţa să treacă peste acest blocaj, “Sufăr de o tulburare de ordin tactil sau cum s-o numi”, mi-a zis la un moment dat. “Nu pot atinge oamenii, iar cei mai mulţi au nevoie de aceste atingeri. Eu pot trăi bine mersi fără ele, dar numai eu…” Prietenia cu ea a fost ciudată de la început, nu-mi vorbea niciodată când stăteam faţă în faţă, cel mai bine discutam prin mesaje sau prin emailuri, iar atunci când ne întâlneam, se crea un fel de tăcere plăcută între noi sau, cel puţin, aşa mi se părea mie. Într-o zi, pe neaşteptate, mi-a vorbit deschis despre problema ei, fără să-mi mai scrie. Stătea înaintea mea şi îmi vorbea. “M-am gândit foarte mult la ce se întâmplă cu mine, ştiu că te-am înnebunit cu toate poveştile astea nefericite prin care am trecut, dar uite că m-ai ajutat într-un fel. Totul s-a declanşat în adolescenţă, când ai mei mi-au interzis categoric să ating un vas de porţelan pe care-l primiseră ei cadou de la nu ştiu ce rudă de-afară. Nu i-am ascultat şi am spart vasul. De fapt nu era prima dată când mi se interzicea să ating ceva… toată copilăria mea a fost o lună disciplinare a ceea ce trebuie să ating şi ce nu. Ce poate supravieţui atingerii mele şi ce nu. Dar abia atunci am înţeles pentru prima oară că atingerile pot fi atât de nocive şi că pot distruge, am înţeles că ei aveau dreptate, că-i necesară o disciplinare în sensul ăsta.” Apoi, a tăcut. Apoi, nimic. Apoi, mi-a vorbit din nou: “Cred că ţie îţi pot povesti orice pentru că am mereu impresia că nu te atinge nimic. E ca şi cum lumea trece prin tine. Străbate un fel de material fluid, fără consistenţă.” Poate că ăsta a fost şi momentul în care mi-am dat seama cu disperare că de fapt îmi doream să o ating, nu ştiu, nu mi-am pus atunci problema dacă era vorba de o atingere erotică sau pur şi simplu o îmbrăţişare ca oricare alta. Trebuia să ştie asta? Oare asta ar fi făcut-o să nu-mi mai vorbească? Şi-ar fi schimbat imaginea aceea stupidă despre mine? Nu mă recunoşteam deloc în decrierea ei, dar nu i-am zis nimic; voiam să o ţin aproape cumva. Şi, tot atunci, mi-a venit o ideea fantastică, benefică pentru amândouă. “Ştii, cred că ai putea să îţi rezolvi cumva spaima asta de atingere. Te-ai putea înscrie la nişte cursuri de dans.” Desigur, pentru că nu avea pe nimeni altcineva şi pentru că se temea de oricine altcineva, eu trebuia să o însoţesc, să-i fiu parteneră la acel prim modul şi probabil la toate celelalte. Am dansat. Aşa cum mă aşteptam. Îi plăcea din ce în ce mai mult să mă ţină lângă ea, cât mai strâns. Şi dansa din ce în ce mai bine. Doar cu mine. Până când s-a întâmplat ceva stupid, pur şi simplu, într-o zi, am căzut şi mi-am rupt un picior. N-am mai avut voie să dansey o perioadă. Dar ea a continuat totuşi să se ducă. Nu m-a căutat deloc în tot acest timp, m-a sunat o singură data să mă întrebe ce fac şi să mă anunţe că nu renunţă, că dansul este singura ei şansă de a se apropia de oameni şi că trebuie să o înţeleg. Am înţeles. Am văzut apoi afişe cu ea prin tot oraşul, am văzut emisiuni la televizor, am ascultat interviuri la radio. Toate despre ea şi despre dansul ei. Ajunsese o dansatoare excelentă, trăia din asta. Şi am mai aflat că nu accepta niciodată să danseze cu femei, doar cu bărbaţi, şi niciodată de două ori cu acelaşi partener. Mie dansul mi s-a părut oricum mereu penibil. Cu ea avea un sens, însă după aceea n-am mai văzut niciun rost să-l continuu. În fine, cam asta a fost.

Şi acum revenind de unde am plecat, aş zice da, domnul Lavric are dreptate. Lucrurile stau întocmai, nu-i aşa? When a man is right he’s right!

Hunger. A color for everyone

Toată săptămâna şi-o trăsese doar cu târfe adunate de pe drum.

Acum, ţinea în mână ultimii bani, gândea

 

Să-şi ia ceva de mâncare sau o altă femeie.

 

Apoi, se trezi în faţa ei            fără niciun chef.

Se trezi în camera asta             obosit şi nemâncat.

 

Vreau doar să mă uit la tine, poţi să te dezbraci.

Ba nu, mai bine dă-ţi jos chiloţii şi rămâi aşa.

 

Simţea cum stomacul îl roade  fără milă.

În loc să-l hrănească îi muşca pe dinăuntru din trup.

 

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea.

Trebuie să termini mai repede.

 

I se păru că vocea târfei era melodioasă şi tânără,

Extrem de tânără, nu avea cum să aibă mai mult de 16 ani.

 

Pulpe firave şi neacoperite de fusta care-i ajungea la fund.

(Ce dracu’ să caute o copilă în apartamentul meu?)

 

Voia doar să o vadă aici, unde a locuit EA. De ce nu pricepe?

I-a dat toţi banii pentru asta.

 

Stomacul i se strânse puternic, respiraţia i se opri.

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea. M-ai plătit mult prea puţin.

 

Glasul ei leneş devenea din ce în ce mai rugător. Vă rog, vă rog!

El în tăcere, o privea doar fix fără să se mişte. Ea suspină.

 

De ce continuă cu plânsul ăsta imbecil?

Mă devorează de viu. Nu simţi, nenorocito!?

 

Pe întuneric îi atinse coapsa. Moale şi subţire. Dar tot nu se opri.

Fiecare oftat îi zvâcnea în stomac. O strânse cu ultimele puteri.

 

Parcă s-a mai potolit un pic. Parcă

Durerea lui s-a mai domolit.

 

Deodată, se dezmetici. Avea penisul adânc înfipt în anusul ei.

Pe mână îi picurau lacrimi sau poate sudoare. Nu mai conta.

 

Zbaterea stomacului se linişti.

Sunetele încetară. Durerea trecuse.

 

Nu te pot plăti pentru asta, cheamă pe cine vrei. Nu-mi pasă!

Se desprinse de ea, stomacul îşi reluă înfruptarea din trup.

 

Lasă-mă să plec. Trebuie să plec.

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea.

 

Pleacă! Lua-te-ar dracu’ de împuţită! Îi deschise larg uşa, împingând-o afară.

De ce nu simte că sunt devorat de viu? De ce nu simte?

 

Umbra lui se suprapuse peste a ei.

O rază de lumină le atinse chipurile.

 

Pentru prima dată, se priviră. Aveau feţele supte şi albe. Trupurile suspinau.

Undeva, înlăuntrul amândurora, un stomac odios muşca fără milă din carnea lor.

Simţul proprietăţii

Text 1:”The author is part of the structure of the work. While our modern culture is concerned with the legalities of ownership and appropriation, historically, discourse was an action, not a property. The concept of an author is socially constructed and exists only in relationship to the text. […] There is not one authorial voice in the text but many as others interpret the discourse from multiple perspectives and add, delete, and otherwise modify the meme to reflect these myriad interpretations.”

Text 2:”Traditonal ideas about identity have been tied to the notion of authenticity that such virtual experiences actively subvert. When each player can create many characters and participate in many games, the self is not only decentered but multiplied without limit.” Sau, câte ceva despre simțul proprietății:

Toate aceste legi, care ați fost învățați astăzi, să le păziți, ca să fiți vii, să vă înmulțiți și să moșteniți acest spațiu. Eu sunt cel ce vă apără de pustiul din jur. Ascultați-mă!

„Să nu adăugați nimic la cele ce vă este poruncit”. Nici un cuvânt în plus ori în minus nu trebuie să vă rostească limba.

Spațiul acesta va înăbuși dinaintea voastră oricare alte spații, încetul cu încetul: „nu poți să le pierzi repede, ca să nu se pustiască pământul și să nu se înmulțeacă împotriva ta fiarele câmpului.”

Căci eu sunt pământul în care treceți ca să vă stăpânească, o țară cu munți și cu văi și apă din ploaia cerului.

Voi alunga toate celelalte spații de la fața voastră și veți stăpâni spații mai mari și mai puternice decât voi.

Dar luați bine seama, să mâncați numai sânge, pentru că sângele are în el viață și să mâncați viața laolaltă cu carnea.

Și veți mânca voi rodul pântecelui vostru, carnea fiilor și fiicelor voastre, de vreți spațiul acesta. Bărbații voștri nu vor da nimănui din carnea copiilor lor, pe care îi vor mânca doar ei. Femeile voastre vor privi cu ochi nemilostivi pe bărbații de la sânul lor și la fiii lor și la fiicele lor,

și nu le vor da fătul, care a ieșit din coapsele lor și copiii, pe care i-au născut, pentru că ele îi vor mânca pe ascuns în timpul împresurării și al strâmtorării cu care vă vor strâmtora în numele meu.