Let’s Dance!

Let’s dance! Cu câteva zile în urmă mi-a apărut în news feed un citat care spunea cam aşa: „În secret, chiar și cea mai înverșunată feministă admiră valorile tari, de vigoare paladină, ale naturii virile” (Sorin Lavric). Desigur, dincolo de disputele pe care le-a stârnit, previzibile într-o mare măsură, pe mine m-a făcut mai degrabă să-mi amintesc de-o întâmplare ciudată, pentru care nu am avut până acum o explicaţie, dar pe care afirmaţia domnului Lavric m-a ajutat să mi-o lămuresc într-o oarecare măsură. La vârsta de habar-nu-am (nu am putut niciodată să reţin zile, ore, ani etc.) am cunoscut o tipă simpatică, aş putea zice, însă în ciuda acestui fapt trăia mai mult singură, nu putea avea relaţii de niciun fel, prietenie, love sau altele gen. Adică o neputinţă pe bune, nu fandoseli de retragere în singurătate. Ea îşi dorea cu toată fiinţa să treacă peste acest blocaj, “Sufăr de o tulburare de ordin tactil sau cum s-o numi”, mi-a zis la un moment dat. “Nu pot atinge oamenii, iar cei mai mulţi au nevoie de aceste atingeri. Eu pot trăi bine mersi fără ele, dar numai eu…” Prietenia cu ea a fost ciudată de la început, nu-mi vorbea niciodată când stăteam faţă în faţă, cel mai bine discutam prin mesaje sau prin emailuri, iar atunci când ne întâlneam, se crea un fel de tăcere plăcută între noi sau, cel puţin, aşa mi se părea mie. Într-o zi, pe neaşteptate, mi-a vorbit deschis despre problema ei, fără să-mi mai scrie. Stătea înaintea mea şi îmi vorbea. “M-am gândit foarte mult la ce se întâmplă cu mine, ştiu că te-am înnebunit cu toate poveştile astea nefericite prin care am trecut, dar uite că m-ai ajutat într-un fel. Totul s-a declanşat în adolescenţă, când ai mei mi-au interzis categoric să ating un vas de porţelan pe care-l primiseră ei cadou de la nu ştiu ce rudă de-afară. Nu i-am ascultat şi am spart vasul. De fapt nu era prima dată când mi se interzicea să ating ceva… toată copilăria mea a fost o lună disciplinare a ceea ce trebuie să ating şi ce nu. Ce poate supravieţui atingerii mele şi ce nu. Dar abia atunci am înţeles pentru prima oară că atingerile pot fi atât de nocive şi că pot distruge, am înţeles că ei aveau dreptate, că-i necesară o disciplinare în sensul ăsta.” Apoi, a tăcut. Apoi, nimic. Apoi, mi-a vorbit din nou: “Cred că ţie îţi pot povesti orice pentru că am mereu impresia că nu te atinge nimic. E ca şi cum lumea trece prin tine. Străbate un fel de material fluid, fără consistenţă.” Poate că ăsta a fost şi momentul în care mi-am dat seama cu disperare că de fapt îmi doream să o ating, nu ştiu, nu mi-am pus atunci problema dacă era vorba de o atingere erotică sau pur şi simplu o îmbrăţişare ca oricare alta. Trebuia să ştie asta? Oare asta ar fi făcut-o să nu-mi mai vorbească? Şi-ar fi schimbat imaginea aceea stupidă despre mine? Nu mă recunoşteam deloc în decrierea ei, dar nu i-am zis nimic; voiam să o ţin aproape cumva. Şi, tot atunci, mi-a venit o ideea fantastică, benefică pentru amândouă. “Ştii, cred că ai putea să îţi rezolvi cumva spaima asta de atingere. Te-ai putea înscrie la nişte cursuri de dans.” Desigur, pentru că nu avea pe nimeni altcineva şi pentru că se temea de oricine altcineva, eu trebuia să o însoţesc, să-i fiu parteneră la acel prim modul şi probabil la toate celelalte. Am dansat. Aşa cum mă aşteptam. Îi plăcea din ce în ce mai mult să mă ţină lângă ea, cât mai strâns. Şi dansa din ce în ce mai bine. Doar cu mine. Până când s-a întâmplat ceva stupid, pur şi simplu, într-o zi, am căzut şi mi-am rupt un picior. N-am mai avut voie să dansey o perioadă. Dar ea a continuat totuşi să se ducă. Nu m-a căutat deloc în tot acest timp, m-a sunat o singură data să mă întrebe ce fac şi să mă anunţe că nu renunţă, că dansul este singura ei şansă de a se apropia de oameni şi că trebuie să o înţeleg. Am înţeles. Am văzut apoi afişe cu ea prin tot oraşul, am văzut emisiuni la televizor, am ascultat interviuri la radio. Toate despre ea şi despre dansul ei. Ajunsese o dansatoare excelentă, trăia din asta. Şi am mai aflat că nu accepta niciodată să danseze cu femei, doar cu bărbaţi, şi niciodată de două ori cu acelaşi partener. Mie dansul mi s-a părut oricum mereu penibil. Cu ea avea un sens, însă după aceea n-am mai văzut niciun rost să-l continuu. În fine, cam asta a fost.

Şi acum revenind de unde am plecat, aş zice da, domnul Lavric are dreptate. Lucrurile stau întocmai, nu-i aşa? When a man is right he’s right!

Advertisements

Hunger. A color for everyone

Toată săptămâna şi-o trăsese doar cu târfe adunate de pe drum.

Acum, ţinea în mână ultimii bani, gândea

 

Să-şi ia ceva de mâncare sau o altă femeie.

 

Apoi, se trezi în faţa ei            fără niciun chef.

Se trezi în camera asta             obosit şi nemâncat.

 

Vreau doar să mă uit la tine, poţi să te dezbraci.

Ba nu, mai bine dă-ţi jos chiloţii şi rămâi aşa.

 

Simţea cum stomacul îl roade  fără milă.

În loc să-l hrănească îi muşca pe dinăuntru din trup.

 

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea.

Trebuie să termini mai repede.

 

I se păru că vocea târfei era melodioasă şi tânără,

Extrem de tânără, nu avea cum să aibă mai mult de 16 ani.

 

Pulpe firave şi neacoperite de fusta care-i ajungea la fund.

(Ce dracu’ să caute o copilă în apartamentul meu?)

 

Voia doar să o vadă aici, unde a locuit EA. De ce nu pricepe?

I-a dat toţi banii pentru asta.

 

Stomacul i se strânse puternic, respiraţia i se opri.

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea. M-ai plătit mult prea puţin.

 

Glasul ei leneş devenea din ce în ce mai rugător. Vă rog, vă rog!

El în tăcere, o privea doar fix fără să se mişte. Ea suspină.

 

De ce continuă cu plânsul ăsta imbecil?

Mă devorează de viu. Nu simţi, nenorocito!?

 

Pe întuneric îi atinse coapsa. Moale şi subţire. Dar tot nu se opri.

Fiecare oftat îi zvâcnea în stomac. O strânse cu ultimele puteri.

 

Parcă s-a mai potolit un pic. Parcă

Durerea lui s-a mai domolit.

 

Deodată, se dezmetici. Avea penisul adânc înfipt în anusul ei.

Pe mână îi picurau lacrimi sau poate sudoare. Nu mai conta.

 

Zbaterea stomacului se linişti.

Sunetele încetară. Durerea trecuse.

 

Nu te pot plăti pentru asta, cheamă pe cine vrei. Nu-mi pasă!

Se desprinse de ea, stomacul îşi reluă înfruptarea din trup.

 

Lasă-mă să plec. Trebuie să plec.

Nu pot să rămân cu tine toată noaptea.

 

Pleacă! Lua-te-ar dracu’ de împuţită! Îi deschise larg uşa, împingând-o afară.

De ce nu simte că sunt devorat de viu? De ce nu simte?

 

Umbra lui se suprapuse peste a ei.

O rază de lumină le atinse chipurile.

 

Pentru prima dată, se priviră. Aveau feţele supte şi albe. Trupurile suspinau.

Undeva, înlăuntrul amândurora, un stomac odios muşca fără milă din carnea lor.

Simţul proprietăţii

Text 1:”The author is part of the structure of the work. While our modern culture is concerned with the legalities of ownership and appropriation, historically, discourse was an action, not a property. The concept of an author is socially constructed and exists only in relationship to the text. […] There is not one authorial voice in the text but many as others interpret the discourse from multiple perspectives and add, delete, and otherwise modify the meme to reflect these myriad interpretations.”

Text 2:”Traditonal ideas about identity have been tied to the notion of authenticity that such virtual experiences actively subvert. When each player can create many characters and participate in many games, the self is not only decentered but multiplied without limit.” Sau, câte ceva despre simțul proprietății:

Toate aceste legi, care ați fost învățați astăzi, să le păziți, ca să fiți vii, să vă înmulțiți și să moșteniți acest spațiu. Eu sunt cel ce vă apără de pustiul din jur. Ascultați-mă!

„Să nu adăugați nimic la cele ce vă este poruncit”. Nici un cuvânt în plus ori în minus nu trebuie să vă rostească limba.

Spațiul acesta va înăbuși dinaintea voastră oricare alte spații, încetul cu încetul: „nu poți să le pierzi repede, ca să nu se pustiască pământul și să nu se înmulțeacă împotriva ta fiarele câmpului.”

Căci eu sunt pământul în care treceți ca să vă stăpânească, o țară cu munți și cu văi și apă din ploaia cerului.

Voi alunga toate celelalte spații de la fața voastră și veți stăpâni spații mai mari și mai puternice decât voi.

Dar luați bine seama, să mâncați numai sânge, pentru că sângele are în el viață și să mâncați viața laolaltă cu carnea.

Și veți mânca voi rodul pântecelui vostru, carnea fiilor și fiicelor voastre, de vreți spațiul acesta. Bărbații voștri nu vor da nimănui din carnea copiilor lor, pe care îi vor mânca doar ei. Femeile voastre vor privi cu ochi nemilostivi pe bărbații de la sânul lor și la fiii lor și la fiicele lor,

și nu le vor da fătul, care a ieșit din coapsele lor și copiii, pe care i-au născut, pentru că ele îi vor mânca pe ascuns în timpul împresurării și al strâmtorării cu care vă vor strâmtora în numele meu.

Dorinţa nestăvilită

the creativity of language

FOÁME s. f. (Construit de obicei cu verbul «a fi » și cu subiectul logic în cazul dativ) 1. Senzația nevoii de a mînca. Nu mi-i foame, răspunse rîzînd fata. SADOVEANU, B. 21. Vă e foame, spunea ea, știu, așteptați, nu mai e mult. Și judecă în mintea ei cum are să le astîmpere foamea. SAHIA, N. 44. La drum umbra mea se ține, nu se ține de mine, dar foamea nu mă slăbește, cum nu-l slăbește pe crocodil. HOGAȘ, M. N. 80. Ori ți-i foame, ori ți-i sete, Ori ți-i dor de codru verde ? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. ◊ Foame de lup v. lup.Expr. A muri de foame v. muri. A fi muritor de foame v. muritor. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă, lăcomie. Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate, Fără lăcate, fără peceți, Luate din viață. DEȘLIU, G. 9. Orice faptă, cît ar fi ea de bună… n-o mai înțeleg, dacă se arată așa ca la Miai: cu foame de avere. PREDA, Î. 113. Poporul calcă cu pas de fier Să-năbușe lacoma, cruda Oaste vrășmașă ca o ventuză, Pîndind, fugind cu foamea de sînge pe buză. BOUREANU, S. P. 12

 

“Limbajul, primul protest împotriva Soluţiei Finale.”

Problema cea mai mare/ O aveau cu păduchii.

Dar poezia trebuie să fie o reprezentare frumoasă,
Poezia trebuie să învingă banalitatea fiecărei zile.

Atunci și numai atunci,
Femeia intra cu-n aparat de ras prost ascuțit.

Atunci și numai atunci,
Pășea peste mormanele de fecale împânzite prin cameră.

Dar poezia trebuie să vorbească doar despre mine
Poezia trebuie să fie prea plină de originalitate.

ORiginALĂ

Dă-le să mănânce mai puțin/ Și-or să se cace mai puțin.

Limbajul – cea mai vicioasă entitate. „Un proces fiziologic absolut normal.”

Dar poezia trebuie să fie.

(auto)mat/on (auto)BIO/graphy/i(c)

underwater white portrait

The Main Character of the Scenes:
A face/ a white noise screen/ some black points/ A face/ INVISIBILITY
A simple line of numbers:
111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111
NO SOUNDS NO LETTERS

In the beginning (I) was a WOMAN

Then, a few Romanian words:

nenorocito! târfă pizdă târâtură ștoarfă curvă bulendră cârpă fleandură otreapă petică stomac zdreanță cocotă duduie damă madamă pațachină pârțotină telăliță teleleică lele madaranță scorțotină tearfă târnoață bandura buzdrună bulă crăiță landră mișarcă magopață tălaniță fleoarță fleorțotină șuleandră buleandră pupăză putoare târâtură haită pupezoaică terfeloagă gudă urjumă ruptură maimuță marcoavă cadaoală mastroacă mahalagioaică mitocancă țopârlancă stomac zdreanță cocotă duduie damă madamă pațachină pârțotină telăliță teleleică lele madaranță scorțotină tearfă târnoață bandura buzdrună bulă crăiță landră mișarcă magopață tălaniță fleoarță fleorțotină șuleandră buleandră pupăză putoare târâtură haită pupezoaică terfeloagă gudă urjumă ruptură maimuță marcoavă cadaoală mastroacă mahalagioaică mitocancă țopârlancă

A simple line of numbers:
222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222

I am a medical DOCTOR. THE ANATOMY LESSON:

The human penis is an external male organ that additionally serves as the urinal duct. The main parts are the root (radix); the body (corpus); and the epithelium of the penis including the shaft skin and the foreskin covering the glans penis. The body of the penis is made up of three columns of tissue: two corpora cavernosa on the dorsal side and corpus spongiosum between them on the ventral side. The human male urethra passes through the prostate gland, where it is joined by the ejaculatory duct, and then through the penis. The urethra traverses the corpus spongiosum, and its opening, the meatus, lies on the tip of the glans penis. It is a passage both for urination and ejaculation of semen. An erection is the stiffening and rising of the penis, which occurs during sexual arousal, though it can also happen in non-sexual situations. The most common form of genital alteration is circumcision, removal of part or all of the foreskin for various cultural, religious and, more rarely, medical reasons. There is controversy surrounding circumcision. While results vary across studies, the consensus is that the average erect human penis is approximately 12.9–15 cm (5.1–5.9 in) in length with 95% of adult males falling within the interval 10.7–19.1 cm (4.2–7.5 in). Neither age nor size of the flaccid penis accurately predicts erectile length.

I is a Romanian p(h)oet! Poetry is my NAME.

Note despre libertate ca impostură şi (im)postura libertăţii

http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2015-2.html#5

1. „Se” scrie în se-ul scris: „la început a fost alegerea”, iată libertatea ca „autooriginare”. Şi libertatea ca izbândă a binelui. Dar, a alege implică acest „dar”, opusul alături de cel ales. Aici se vede imposibilitatea alegerii şi impostura libertăţii.

2. Singura formă de prezenţă a libertăţii este (im)postura. A fi liber de a lua orice formă. Şi totuşi, neputinţa de a lua orice formă. Postura este limitativă. Orice postură este o im-postură, postură negativă. „Se” duce a elibera către o postură mizeră, a te pune într-o rea postură, o poziţie defectuoasă a corpului. Întinare corporală, (în)locul pedepsei corporale.

3. Libertatea nu poate fi altfel decât corporală. Dar corpul nu o poate adopta decât ca postură negativă ceea ce(-i) o (trans)formă în/de impostură. A fi liber de orice formă – discursul arată această imposibilitate a corporalului. Corporalitatea obligatorie.

4. Postura negativă este o imagine. Deci, imaginea ca impostură. Şi libertatea accesului la imagine ca eliberare. Aici, toată impostura. Imagine eliberatoare arată imposibilitatea oricărui acces la imagine. În rest, adică în ceea ce mai rămâne din ceea ce nu se vede, „se” aşază surogatul/simulacru (de gândit „diferenţele” în/din limba română). (În)locuind. Luând locul. Uzurpând.

Ce este restul românesc din limba română? Vezi Noica. De regândit.

5. Limbajul în discurs. Umbra/urma, se oferă ca surogat/simulacru (care?), fără să ia locul. Fără să elibereze. Ca minciună. Surogatul ca simulare.

6. Apoi, se dă libertatea de a demonstra adevărul minciunii, de a arăta imagine în spatele suplementului – limbajul în discurs ca imagine. Despre fapte şi/sau lucruri. Din nou, impostura libertăţii.

7. Împotriva oricărei proliferări textuale a imaginii. Se poate folosi ceea ce este deja dat, fără să mai adauge. Dialog în locul tăcerii. Împotriva dialogului ca multiplicare. Imagini şi cuvinte în război static.

Cineva: „fundamentaliştii de toate credinţele religioase /ideologiile politice au respins imaginea vizuală şi chiar pe cea muzicală dintr-o teamă viscerală de puterea lor şi din convingerea că ce nu se vede/aude, nu există, dar divorţul de realitate n-a adus niciodată adevărul, dreptatea sau eliberarea prin frumos.”

Gheorghe Iova: „Fundamentaliştii sunt imagine nu texte.”

Problema fundamentală (aici teroarea). A fundamenta „Se” face doar în numele realităţii. A pune bazele. A crea real. A aşeza surogat. În-locul. Şi mai departe: libertatea de a avea acces la real ca surogat/simulacru al libertăţii (im)posibile. Posibilitatea negativă. A posturii.

„Imagine muzicală” (?), posibil/imposibil. De gândit.

8. „Terorismul celor terorizate”. Dialogul (între)ţine. Se aşază la între ele dialogul şi le menţine. Teroarea.

Eu (în loc de bibliografie general, deci surogat):
„Definiţii:
1. Libertatea de exprimare este libertatea politică de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
2. Libertate de conştiinţă = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acţiunea în conformitate cu propria conştiinţă, în principal în ce priveşte religia.

Altele: libertatea de conştiinţă, dreptul de a profesa liber opiniunile sale religioase; libertatea presei, dreptul de a-şi manifesta cugetarea pe calea ziarelor, prin tipar
Altele: Libertatea preseĭ, dreptu de a tipări orĭ-ce (dar fără a minţi orĭ a vătăma morala). Libertatea conştiinţeĭ, dreptu de a avea orĭ-ce religiune saŭ credinţă.”

Gheorghe Iova: „libertatea de constiintsa” e inutilizata de “libertatea de expresie”.”dreptul la informatsie” e al cetatsenilor, nu al “presa”(vezi : “presa” : “expresia”).”libertatea presei”, daca nu “libertatea parlamantului”, daca nu shi “libertatea guvernului”, nu are sens, decat ca dubleaza, uzurpa libertat si cenzureaza.”

Eu (în loc de bibliografie generală): Merg mai departe: libertatea presei ia în posesie libertatea de expresie (tocmai ca imposibilitate de a utiliza ceea ce nu poate fi exprimat, ca imposibilitate a libertăţii de conştiinţă) şi creează iluzii ale evadării, fugi false, fantasme/gauri-vis(d) al(e) eliberării, toate împotriva libertăţii de conştiinţă in-utilizare (mereu pe punctul de a se exprima: spaima, teroarea acestei potenţialităţi) de libertatea de expresie; merg mai departe: Je suis Charlie împotriva lui Je suis un terroriste. Nimeni nu şi-a asumat această libertate a terorii, deşi ea este prezentă şi-n Je suis Charlie, uzurpată, cenzurată, într-o formă caricaturală.

9. Textul de presă trebuie să fie accesibil către se. Deschide. Sensul uşor de accesat. Imagine mediată. Libertatea presei, mediere a imposturii.

10. Şi tocmai pentru că „se” pune laolaltă aceste cuvinte depăşesc limitele libertăţii. Se dă libertate. (Im)postură a relei posturi. Vizibilă ca revelare doar în discurs fără imagini, împotriva vizibilului.

– See more at: http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2015-2.html#5